Există momente în care începi cu toate intențiile bune ale lumii, cu emoție sinceră, cu fluturi în stomac pentru că urmează o nuntă pe care o aștepți de luni bune, sau chiar de ani. Totul e pregătit: playlist-ul, energia, cuvintele. Sau aproape totul…
Pentru că uneori, în ciuda tuturor repetițiilor, al slide-urilor mentale, al notițelor de pe telefon şi de pe ceas, poți să… îi spui mirelui alt nume. Fix în debutul petrecerii. Fix în introducerea emoționantă.🙈
Așa a apărut în peisaj „Octavian”. Care, surpriză, nu era Octavian, ci Sebastian – un mire de toată frumusețea, calm, elegant și, din fericire… cu simțul umorului.
Greşeli la evenimente – momente când ţi se taie respiraţia
🎬 Momentul a fost atât de real, încât am simțit cum timpul se oprește preț de o respirație. Dar apoi, ceva magic s-a întâmplat. Din stângăcie s-a născut o glumă. Apoi un zâmbet. Apoi un râs sincer. Și în final… o legătură. Pentru că dincolo de profesionalism, organizare, ore de repetiții și munţi de echipamente, noi venim la aceste evenimente ca simpli oameni pentru oameni. Și exact asta ne salvează.
📸 Avem chiar și poze. 😄


Dar ce am învățat din asta?
Că uneori, o greșeală sinceră poate deschide uși pe care formalitatea nu le-ar fi deschis niciodată. Că trebuie să ne păstrăm umorul, să rămânem flexibili, vii, atenți. Și că, în final, conexiunea reală nu vine din perfecțiune, ci din sinceritate.
Dragă Sebastian…
Așadar, dragă Sebastian (nu, nu o să mai greşim😅), îți mulțumim pentru eleganță, răbdare și umor. Să vă fie viața plină de muzică, hohote de râs și oameni care, chiar dacă mai greșesc nume, nu greșesc inimi.
Cu Lună, cu vibe și cu drag…

✨ Când râzi din greșeală și te alegi cu o amintire frumoasă! 😄 Vă mulțumim pentru autenticitate, vibe, profesionalism și pentru că știți să transformați orice moment în ceva special. Sebastian (nu Octavian 😅) și cu mine ne-am simțit în cele mai bune mâini. 💫🎶
Oanaaaaa! Mulţumim din suflet! Cu Lună, cu vibe şi cu drag! ❤️🌝
Felicitări, oameni frumoși!
Mare adevăr, sinceritatea deschide inimi.
Continuați așa, vă stă bine!
Mulţumiiiiiim! ❤️🌝Zâmbetele sunt porţi către suflete! Cu Lună, cu vibe şi cu drag pentru tine! ❤️🌝